ATELIER 32 – Argumentul selecției

„Vom începe prin a spune deschis, frontal, că măreția nu se naște niciodată fără compromis. Fără zbatere, fără ciocniri de idei și practici, fără un parcurs ciclic, un festival de teatru nu ar avea un puls propriu pe care să-l transmită din generație în generație.

Ascultați, deci, povestea ce-o vom povesti spre a vă aduce mai aproape și veți descoperi o lume în care mioriticul se întâlnește cu experimentul spre desfătarea timpului în continuă curgere.

ATELIER – laborator în mers al creației contemporane

Festivalul ATELIER împlinește în iunie 2026 treizeci și patru de ani de la prima ediție și treizeci și două de ediții efective, cifră care, pentru orice festival românesc de teatru, e deja un soi de miracol administrativ. Născut în 1992 la Sfântu Gheorghe, sub directoratul dramaturgului Radu Macrinici la Teatrul „Andrei Mureșanu”, ca un proiect cu ambiție clară încă de la primele ediții, prin afirmarea formelor neconvenționale de expresie artistică și stimularea spiritului de avangardă în teatrul românesc. La începutul anilor `90, după patruzeci de ani în care experimentul scenic fusese sistematic suspect, formularea suna mai puțin a manifest și mai mult a urgență. ATELIER a fost atunci, și a rămas, primul festival românesc construit programatic în jurul teatrului-dans, al teatrului gestual, teatrului în spații neconvenționale, circului contemporan, instalației performative și, în final, al tuturor acelor forme pe care marele repertoriu nu prea știa, și uneori încă nu știe, unde să le integreze.

Anii 90 sunt anii consolidării. Invitații internaționale din Franța, fosta URSS, Ungaria, Cehoslovacia, Grecia, ediții ținute la Sfântu Gheorghe sub directoratul lui Macrinici, alături de care apare treptat o comunitate proprie de spectatori, critici, artiști. Botezat drept „cel mai plimbat festival de teatru din România” după anii 2000, condiție datorită plecării lui Radu Macrinici de la Sfântu Gheorghe, ATELIER este plimbat prin Sighișoara, prin Satu Mare, până când, începând cu stagiunea 2005-2006, găsește în Baia Mare gazda care îl va prețui până în prezent, și anume Teatrul Municipal Baia Mare.

Vor urma șapte ediții băimărene de mare densitate, cu personalități precum Victor Ioan Frunză, Hikaru Otsubo, Yvette Bozsik, cu spectacole din Japonia, Bulgaria, Belgia, Finlanda, Franța, cu colocvii dedicate lui Antonin Artaud și Radu Afrim, cu o critică tânără care a învățat la Baia Mare să scrie pe viu despre formele noi de expresie teatrală.

Apoi, din nou, exilul. Festivalul se întoarce pentru câteva ediții la Sfântu Gheorghe, înainte de o pauză de trei ani provocată de schimbări de management în ambele orașe. În august 2015, Radu Macrinici este numit director interimar al Teatrului Municipal Baia Mare, iar în iunie 2016 readuce festivalul „acasă”, cum singur îl numește.

„Aici e locul lui, aici a avut cele mai bune ediții, aici e iubit de public, care a suferit și el atunci când Atelierul a fost nevoit să plece.”

Formularea de față conține un adevăr structural despre ATELIER, acest festival cu rădăcini afective, care funcționează cel mai bine acolo unde a învățat publicul să-i răspundă. Edițiile care urmează, până la cea aniversară 30 din 2024 (RETURN TO e-MOTION, cu zece producții băimărene incluse într-un focus dedicat scenei locale) și ediția 31 din 2025 (radiografie a teatrului din nord-vestul țării, în continuarea logicii „focus”-urilor inițiate cândva la Piatra Neamț de George Banu), așază definitiv festivalul pe harta națională a evenimentelor de profil.

Ediția 32, din iunie 2026, decupează din această tradiție de explorare a formelor neconvenționale o axă pe care festivalul a urmărit-o constant, dar pe care nu o tematizase niciodată frontal: muzica și sunetul ca limbaj scenic autonom. Pentru că dacă ATELIER s-a întrebat dintotdeauna ce înseamnă teatrul când iese din canon, era o chestiune de timp până să ajungă la întrebarea pe care o lansează acum:

Ce devine teatrul când îl reînscrii în cultura ascultării, nu doar în cea a privirii?

 

Selecția ediției 32 – mix de tonalități care schimbă tonul

În paragraful pe care îl așază în „Lumea ca voință și reprezentare”, Schopenhauer oferă o intuiție de care merită să ne folosim astăzi. Muzica, notează filosoful, „nu reproduce imagini de lucruri și de ființe ca poezia, pictura și sculptura, nici însăși fenomene ca arhitectura, ci numai esența, numai firea intimă a acestora”. Toate celelalte arte ajung la noi printr-un ocol, printr-o reprezentare, printr-o imagine sau un concept care intermediază. Muzica și sunetul, în genere, nu are nevoie să arate ceva ca să exprime totul. Pentru un festival care a făcut din experimentul scenic propria identitate, ipoteza de mai sus funcționează ca pretext de lucru pentru a pava calea unor întrebări esențiale: dacă muzica nu reprezintă, ci există în sine, ce statut capătă atunci când intră în mecanismul unei arte fundamental reprezentative, precum teatrul? Se subordonează ca acompaniament, se afirmă ca rival sau restructurează din interior, devenind scheletul spectacolului?

Selecția acestei ediții urmărește, în cele șapte zile de festival, mai multe paliere ale acestei dramaturgii sonore: de la spectacole care lucrează frontal cu compoziția electronică și cu hibridarea de gen (concert-performance, simfonie urbană, instalație sonoră), până la producții în care sunetul rămâne aparent clasic, în muzică originală pentru scenă și orchestră live, dar funcționează ca os interior al construcției regizorale. ATELIER 32 își propune să ofere un atlas, o radiografie a felurilor în care, astăzi, a asculta un spectacol devine echivalentul a-l înțelege.

Adepth Infusion deschide cu „Nietzsche says it`s way past your bedtime” o linie pe care Andrei Dinu și echipa lui o explorează deja de câțiva ani la Baia Mare prin forma performance-ului hibrid, live streaming, DJ, video art, text dramatic-performativ ridicat la rang de partitură. E zona în care concertul se contaminează cu spectacolul și unde dramaturgia se scrie pe beat.

„BOOMBOX”, producția companiei belgiene Keeping Company, vine din partea opusă a aceleiași căutări. Un omagiu adus casetei audio, obiectului-suport care a structurat memoria afectivă a unei generații întregi, BOOMBOX propune o reflecție performativă despre cum sunetul lasă urme materiale, fizice, înainte să devină memorie. Materialitatea sunetului, fragilitatea suportului, ritualul ascultării; toate acestea sunt reașezate în logică scenică a unui spectacol care promite impulsuri sporadice de creație și nostalgie.

Bobi Pricop semnează la Teatrul „Regina Maria” Oradea „Deșteptarea”, după textul lui Doru Vatavului, un spectacol-eveniment construit ca polifonie de voci digitale, cu adolescenți pe scenă alături de părinții lor, cu feed-uri Instagram, conversații private și fluxuri live integrate ca instrumente dramaturgice. Aici, sunetul digital al adolescenței (notificări, voci procesate, beat-uri compresate, șoapte pe Discord) devine textul însuși.

Cristina Juncu lansează cu „Așteptându-l pe Ulise”, produs de Asociația PAR COEUR din București, provocarea unei relecturi a întâlnirii dintre Penelopa și Telemah, în care decantarea timpului (timpul așteptării, timpul anonim al gospodăriei) se construiește muzical, prin pauze, prin respirații, prin straturi sonore care țin loc de absență.

Andrei și Andreea Grosu aduc cu „Dragoste”, la Teatrul Anton Pann Râmnicu Vâlcea, un text contemporan, omagiu al dramaturgiei cehoviene, în care sintaxa replicii e deja muzicală. Ritmul propriu al cuplului ca și pivot de construcție a spectacolului, sincopele intimității, tăcerile lungi (apăsătoare sau cu valențe vindecătoare, după caz) funcționează ca pauze de partitură.

La Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda, „KAPNOBATAI”, regia Mihai Gligan, lucrează cu un strat ritualic în care sunete primordiale, voci care urcă din substrat mitologic în contemporaneitate creează o teatralitate în care muzica precede limba.

„Realități absurde”, coproducția Cultură`n Șură – Teatrul de Nord Satu Mare – Grenland Friteater din Norvegia, în regia lui Victor Olăhuț, traversează absurdul prin chei sonore neașteptate, infuzii de muzică electronică în texturi documentariste.

Tapaszto Erno semnează la Déryné Társulat din Budapesta o nouă lectură a „Gâlcevilor din Chioggia” de Goldoni, un spectacol de Commedia dell’Arte trecut prin filtrul sonor al teatrului maghiar contemporan, cu coregrafii și polifonii împletite cu fler.

Trei producții ale teatrului-gazdă completează arcul. „O seară cu Iosif Herțea”, în direcția muzicală a lui Călin Ionce, se poziționează ca argument al ediției: un portret al unuia dintre cei mai importanți etnomuzicologi români, cu sunet recoltat din arhive, cu muzică tradițională citată și reelaborată, cu instrumente neobișnuite. „Tigrul”, regia David Fărcășan, și „Groapa din tavan”, regia Andrei Han, propun fiecare o partitură proprie, densă și stratificată.

Iar pentru că sunetul înseamnă și bucurie, și ironie, și recuperare populară, Ada Milea și Bobo Burlăcianu încheie cercul cu „Chirița’n 2+1”, un proiect care folosește muzica drept instrument de demitologizare, ca formă de a redeschide canonul dinăuntru și de a-l aduce mai aproape de noi.

Pe lângă spectacole, ATELIER 32 organizează mese rotunde dedicate sound designului contemporan, cu artiști, compozitori și sound designeri din scena națională, un spațiu de dialog despre cum se gândește, astăzi, partitura unui spectacol între Bach și plug-in-uri, între cvartet de coarde și field recording.

Pe Schopenhauer îl vom contrazice, probabil, în mai multe seri din iunie. Spectacolele de față nu pretind că sunetul e mai pur fără scenă, sau că scena ar fi doar o reprezentare din care muzica e elevată, individual, către esență. Dimpotrivă, ele caută punctul în care teatrul și sunetul nu se mai pot dezice unul de celălalt, în care universul sonor e și gândire, și corp, și replică, în care o tăcere lungă oferă tonul potrivit textului care urmează. Iar dacă e să rămânem la imaginea filosofului, care spunea că muzica „e limba universală a sufletelor”, poate că teatrul de astăzi nu mai caută limbaje universale pretutindeni, ci mai degrabă „acorduri fragile”, oneste, mărețe prin efemeritatea lor, capabile să traducă intraductibilul într-o continuă negociere a sensurilor.” (Amalia Tănase, teatrolog și critic de teatru – selecționerul celei de-a 32-a ediții a Festivalului ATELIER)

Organizatori, finanțatori și parteneri: Teatrul Municipal Baia Mare, Primăria Municipiului Baia Mare, Asociația Culturală Atelier `92, Colonia Pictorilor Baia Mare, Fabrica Nouă, Brutăria Baia Sprie, MEDIKA H&S Impex ❤️

________
👛Preț bilet: 35 lei (întreg) / 20 lei (redus pentru elevi, studenți și pensionari) – pentru spectacolele invitate
👛Preț bilet: 30 lei (întreg) / 15 lei (redus pentru elevi, studenți și pensionari) – pentru spectacolele TMBM

🎁 Biletele sunt disponibile online https://shorturl.at/a0jVo și la casieria Teatrului Municipal.
‼️ Nu se fac rezervări pentru spectacolele programate în festival!
______________
Program casierie:
Miercuri și Joi: 12.00 – 14.00
Vineri, Sâmbătă și Duminică: 17.30 – 19.30