Festivalul ATELIER, ediția 30

Publicată la 17 mai 2024

Asociația Culturală ATELIER `92  și Teatrul Municipal Baia Mare vă propun, în perioada 07 – 15 iunie 2024,  UN ALTFEL DE FOCUS PE BAIA MARE, cu prilejul celei de-a 30-a ediţii a Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului ATELIER, manifestare teatrală cu caracter exploratoriu, care îşi propune să realizeze, prin intermediul spectacolelor invitate, o radiografie a stării şi dinamicii regiei, dramaturgiei, scenografiei, coregrafiei, muzicii de scenă şi artei actorului secolului XXI.

RETURN TO e – MOTION este motto-ul ediției 30 a Festivalului  Internațional de Artele Spectacolului ATELIER, și se referă atât la componenta coregrafică, reprezentată în programul fiecărei ediții (dans contemporan, teatru dans, teatru fizic, teatru gestual, performance), cât și la spectacolele-laborator, care au reușit să transmită – în mod poate paradoxal, dar programatic – o nouă, intensă și subtilă emoție, prin ineditele modalități de expresie artistică utilizate, purtătoare ale unui limbaj scenic neconvențional, mult mai direct, nefiltrat de estetici demodate și prin aceasta cu un mai mare impact asupra publicului. Pe de altă parte, particula e, marcă a direcției digitale pe care teatrul și festivalul au urmat-o în ultimele decenii, arată deschiderea ATELIER-ului spre noile tehnologii: artă video, artă numerică, proiecții 3D, holograme, fractali, etc.

Având un caracter inovator și contribuind, cu fiecare ediție, la emanciparea creatorilor de teatru din România, ATELIER rămâne un festival oferit publicului. O viață culturală dinamică, diversificată și atractivă, la care pot avea acces cetățeni din orice categorie culturală, constituie o parte importantă a țesutului social care determină funcționarea unei comunități. Faptul că un individ devine cetățean sau nu al unui oraș este în mare parte determinat de contextul cultural. De aceea, un festival precum este ATELIER-ul, care se adresează întregii comunități și mai ales tinerilor, este extrem de important în configurarea profilului cultural și social al cetățeanului, și al întregii urbe. Și asta pentru că acest festival dorește să devină un model pentru revenirea la o concepție militantă a culturii, la ceea ce Jean Vilar numea UN GEST DE IUBIRE COLECTIVĂ.

În același timp, cu nu mai puțin de zece evenimente produse de artiștii băimăreni în programul festivalului (în concurs și în afara lui), organizatorii doresc să realizeze, așa cum aminteam deja, UN ALTFEL DE FOCUS PE BAIA MARE, într-o tentativă ”culturală” aproape disperată de a muta atenția generală spre lucrurile frumoase care se întâmplă aici.

Programul acestei ediții a fost anunțat deja pe rețelele sociale, iar biletele vor fi puse în vânzare începând de săptămâna viitoare. Pe lângă spectacolele în concurs, programul cuprinde și colocvii, lansări de carte și reviste de teatru, workshop-uri, expoziții, PORTRETE ÎN ATELIER. Prețul unui bilet la spectacolele din festival va fi de 30 lei întreg și 15 lei pentru elevi, studenți și pensionari (biletele cu preț redus sunt disponibile doar la casieria teatrului).

Bilete online pentru spectacolele invitate în festival aici: https://shorturl.at/jJgfp

Bilete online pentru spectacolele TMBM programate în festival aici: https://shorturl.at/jJgfp

Să ne revedem cu bine!

Organizatori și finanțatori: Asociația Culturală Atelier 92, Teatrul Municipal Baia Mare, Ministerul Culturii, UNITER – Instituție de Utilitate Publică, Administrația Fondului Cultural Național, Institut Ramon Llull, WALLONIE – BRUXELLES INTERNATIONAL, Consiliul Județean Maramureș, Municipiul Baia Mare.

_____________

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.

Proiect finanțat de Uniunea Teatrală din România – Instituție de Utilitate Publică din fondurile colectate din timbrul teatral.

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național.
AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite.
Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

 

afis Festivalul ATELIER, ediția 30
afis Festivalul ATELIER, ediția 30
afis Festivalul ATELIER, ediția 30