Albastru . Galben . Roșu

„La început a fost şocul produs de piesa lui Radu Macrinici. Eram în iarna lui ’97 când, jurizând la concursul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului, am dat târcoale neîncrezător acestui text: prea era bine făcut, prea erau puternice caracterele, prea eficient parabolicul intrigii, prea bine rafinat dozajul de cruzime şi suavitate în substanţa morală (deloc tezistă) a relaţiilor scenice, petru a nu-ţi descumpăni prejudecăţile şi a nu-ţi hrăni bătrâneasca suspiciune. Prejudecăţi, zic, fiindcă până atunci nu mă gândisem niciodată că tocmai teatrul s-ar putea angaja convingător în etalarea coşmarului comunist, în ilustrarea traumelor ceauşismului. Ei bine, piesa lui Macrinici – în cruda ei nuditate cvasi-expresionistă – mi-a dovedit că, totuşi, forţa sugestiei şi abilitatea parabolei pot suplini aluviunea documentară, etajările epicului şi autenticitatea memorialisticii.”
Dan C. MIHĂILESCU, Omul care aduce cartea

„Dacă anchetatorul securist se antrenează, studiind atlasul anatomiei umane, fetiţa descoperă pe cont propriu, studiind atlasul frumuseţilor patriei, că omul este singura frumuseţe care lipseşte. Personajele piesei sunt emblematice pentru o temă a vinei, a complicităţii, pe care şi astăzi ne e teamă, multora, să le punem în lumină. Textul lui Radu Macrinici e o bucată de literatură dramatică autentică, prin care autorul se impune hotărât ca unul dintre puţinii dramaturgi remarcabili pentru teatru de după 1989.”
Marian POPESCU, Scenele teatrului românesc. 1945 – 2004

La mai bine de-un sfert de veac de la Revoluţia română din 1989, spectacolul din această seară vă invită să vă aşezaţi din nou comod în fotolii, de data asta nu în faţa televizorului, ca atunci, în decembrie, ci pe scena unui teatru, pentru a reflecta la ceea ce s-a-ntâmplat în acele zile şi, mai ales, la ceea ce s-ar fi putut întâmpla cu noi, dacă n-ar fi existat acei „frumoşi nebuni ai străzilor”.
Radu MACRINICI