ANUNȚ PRIVIND ORGANIZARE CONCURS
Publicată la 3 decembrie 2018
ANUNȚ
privind organizarea concursului în vederea ocupării funcției contractuale de referent de specialitate resurse umane – Biroul juridic și resurse umane
din cadrul Teatrului Municipal Baia Mare
Teatrul Municipal Baia Mare organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unei funcții contractuale vacante de referent de specialitate resurse umane
Candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale necesare ocupării unui post vacant sau temporar vacant, conform art.3 din Regulamentul – cadru aprobat prin H.G. nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenia altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului, contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condițiile specifice necesare în vederea participării la concurs sunt următoarele:
- studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul economic sau juridic,
- minim 10 ani vechime în specialitatea studiilor,
- cunoștințe operare MS Office ( Word, Excel), experiență software specifice domeniului de resurse umane,
- abilități de comunicare și organizare,
- constituie avantaj experiența în domeniul resurselor umane la instituții publice
( sau cursuri de formare profesională în domeniul muncii).
Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afișează în data de 20.12.2018, ora 16,00.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 07 ianuarie 2019 ora 09,00 proba scrisă și afișare rezultate;
- 09 ianuarie 2019 ora 09,00 proba practică (operare calculator) și afișare rezultate;
- 11 ianuarie 2019 ora 09,00 proba interviu și afișare rezultate.
După afișarea rezultatelor obținute la selecția dosarelor, proba scrisă, proba practică și interviu, după caz, candidații nemulțumiți pot depune contestație în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatelor probei scrise, a probei practice și a interviului.
Dosarul de concurs va conține:
- a) cerere de înscriere la concurs adresată Managerului Teatrului Municipal Baia Mare cu acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal ( formularul acordului se pune la dispoziția candidatului la depunerea dosarului de înscriere de către Teatrul Municipal Baia Mare);
- b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
- c) copia documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
- d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă și în specialitatea studiilor, în copie;
- e) cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
- f) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medical de familie al candidatului sau de către unități sanitare abilitate;
- g) curriculum vitae.
Adeverința care atestă starea de sănătate trebuie să conțină, în clar numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
Copiile de pe actele prevăzute mai sus, se prezintă în copii legalizate sau însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.
Dosarele de concurs se depun la sediul Teatrului Municipal Baia Mare, Biroul juridic și resurse umane, în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării anunțului în Monitorul Oficial, Partea a III-a, respectiv până la data de 19.12.2018 ( ora 16,00), inclusiv.
Relații suplimentare la sediul Teatrului Municipal Baia Mare, telefon 0262211124.
BIBLIOGRAFIE
- O.G. 21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, cu modificările și completările ulterioare;
- H.G. 1672/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evaluarea personalului artistic, tehnic și administrativ de specialitate din instituțiile de spectacole sau concerte în vederea stabilirii salariilor de bază;
- Legea – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- H.G. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților;
- Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii modificată și completată (inclusiv modificările prin O.U.G. 103/2017);
- Legea 273/2006 privind finanțele publice locale;
- Legea nr. 82/1991 contabilității, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- O.U.G. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate;
- Legea 477/2004 privind Codul de conduită a personalului din autoritățile și instituțiile publice.
PRINCIPALELE ATRIBUȚII ALE POSTULUI
Întocmește documentele necesare organizării concursului pentru ocuparea posturilor vacante/temporar vacante;
Întocmește și gestionează contractele de muncă, dosarele de personal;
Înregistrează și transmite la termen date în Registrul de evidență a salariaților;
Asigură și răspunde de întocmirea fișelor de post;
Calculează drepturile salariale în baza fișelor colective de prezență și conform legislației în vigoare;
Ține evidența concediilor de odihnă și verifică conformitatea fișelor colective de prezență cu condicile de prezență, cererile de concediul de odihnă, certificate medicale și alte cereri ale salariaților din cursul lunii;
Întocmește și depune statisticile lunare și trimestriale pentru monitorizarea personalului și declarațiile lunare și semestriale cu personalul instituției;
Ține evidența analitică și sintetică a conturilor;
Organizează procesul de evaluare și promovare a salariaților, procesul de cercetare disciplinară a salariaților și efectuează toate operațiunile specifice acestor proceduri stabilite în competența sa și cu respectarea prevederilor legale.