„Artiștii pentru Artiști” – campanie umanitară organizată de UNITER

Publicată la 18 martie 2019

Pe 1 martie 2019, UNITER a dat startul celei de-a 18 ediții a Campaniei sociale „Artiștii pentru artiști”, cu sprijinul indispensabil al instituțiilor de teatru din București și din țară. Prin această campanie umanitară, organizată în luna martie și aprilie, se strâng fonduri pentru artiștii de orice vârstă, din toată țara, care au probleme medicale și o sănătate precară.

În acest an, Teatrul Municipal Baia Mare propune pentru campania ”Artiștii pentru artiști”, spectacolul ”Butoiul cu pulbere”, programat în 24 martie 2019, la ora 19.00.

Fiecare bilet cumpărat înseamnă nu doar un semn de reverență pentru munca actorilor, ci și un ajutor concret. Pentru că există artiști care depind de fondurile colectate de UNITER în cadrul Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști”, unii dintre ei neavând familie sau alt sprijin. Oameni care au nevoie urgentă de sprijin financiar!

EMILIA POPESCU si MARIUS MANOLE sunt ambasadorii de anul acesta ai Campaniei „Artiștii pentru artiști” și vă invită să luați parte la schimbarea de atitudine față de situația delicată, dar rezolvabilă a artiștilor noștri aflați în dificultate.

Hai la teatru!