Campania Națională Artiști pentru Artiști 2018 – UNITER

Publicată la 22 februarie 2018

Ne-am alăurat CAMPANIEI NAŢIONALE „ARTIŞTII PENTRU ARTIŞTI”, 2018.

”Realizată în parteneriat cu instituţiile de teatru din Bucureşti şi din ţară, Campania vine în sprijinul oamenilor de teatru care au nevoie de ajutor, prin spectacole oferite în numele cauzei artiştilor noştri pentru care scena rămâne o frumoasă amintire.
De atâtea ediții și doar împreună, credem că această unitatea breslei este semnul edificator că prin TEATRU putem schimba vieţi.

În urma apelului nostru, 18 teatre din Bucureşti şi 31 teatre din ţară au programat deja pe tot parcursul lunii martie, şi nu numai, spectacole de teatru ale căror încasări vor alimenta Fondul de Solidaritate Teatrală, fond special constituit pentru întrajutorarea artiştilor cu probleme de sănătate şi existenţă. ” (UNITER)

Printre cele 31 de teatre din țară ne numărăm și noi. Prin urmare în data de 25 MARTIE ora 19:00, vom juca sectacolul Dragă doamnă profesoară de Ludmila Razumovskaia, regia Andrei Măjeri și toate încasările acestei reprezentații vor fi virate Fondului de Solidaritate Teatrală .

Alătură-te Campaniei, cumpără bilete, bucură-te de teatru şi fă o faptă bună!
Sumele strânse din vânzarea de bilete, donaţii şi sponsorizări se pot vira în contul RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei,
Fondul de Solidaritate Teatrală.

Vă așteptăm la spectacol!!

CAMPANIA NAŢIONALĂ „ARTIŞTII PENTRU ARTIŞTI”, 2018

afis Campania Națională Artiști pentru Artiști 2018 – UNITER