Gânduri la final de stagiune!
Publicată la 13 iulie 2021
Dragi spectatori, stagiunea 2020 / 2021 s-a încheiat! Dar noi ne pregătim deja pentru stagiunea viitoare!
Chiar dacă pandemia a restricționat accesul publicului în sală în anumite perioade, iar actorii noștri au avut voie să se întâlnească atunci doar online, am încercat să ne ținem de planurile făcute anul trecut și, în mare parte, am reușit.
Am avut 8 spectacole în premieră, trei la secția REVISTĂ și cinci la secția DRAMĂ!
Spectacolul BURQA ȘI BASMA a fost invitat să participe la trei festivaluri desfășurate online: Festivalul Internațional „Les Rencontres Choregraphiques de Casablanca” (12 noiembrie 2020), „Festival International d’Art Video de Casablanca”, (24 noiembrie 2020), „DaFeSt”, Festivalul Internațional de Teatru de Studio Pitești – ediția online 2020 și a fost prezent fizic la Festivalul Internațional de Teatru Turda, în data de 3 iulie.
Și pentru că teatrul din Baia Mare este o prezență constantă în lumea bună a teatrului românesc, iată că tânărul Tudor Dreve a fost nominalizat pentru DEBUT la Gala Premiilor UNITER, pentru regia spectacolului NEVROZELE SEXUALE ALE PĂRINȚILOR NOȘTRI de Lukas Bärfuss. Gala UNITER va fi transmisă în data de 19 iulie de la ora 21.00, în direct pe TVR1 și online pe www.uniter.ro și www.tvr.ro. Îi urăm baftă!
Ce ne-a lipsit? Ne-au lipsit întâlnirile organizate în parteneriat cu grădinițe și școli, pentru că cei mici se bucură tare mult când vin la Teatrul de Păpuși însoțiți de colegii lor de clasă, dar ne-am bucurat că au fost prezenți la final de săptămână, în număr mare, împreună cu părinții sau bunicii lor. În luna decembrie a anului trecut, fiindcă nu ne-am putut vedea, am înregistrat și transmis online seria de „Povești la gura sobei”, în care actorii secției Păpuși au citit scurte povestioare pentru copiii de acasă. Și tot online am transmis două spectacole muzicale ale secției revistă, DE DRAGOBETE și DE PRIMĂVARĂ, spectacole care au fost „aplaudate” de aproximativ 20.000 de spectatori.
Dar marea bucurie a fost faptul că la finalul lunii iunie, am putut organiza cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional de Artele Spectacolului ATELIER. În nouă zile de festival, publicul băimărean, și nu numai, a putut să revadă spectacolele care au avut premiera în această stagiune la teatrul nostru, precum și spectacole invitate din țară și din străinătate. Ne-am întâlnit cu Teatrul de Nord Satu Mare, Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda, Teatrul „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, Centrul Cultural LUMINA din București, Florin Piersic Jr., Asociația „Cultură`n Șură”, Asociația PRO TEATRU Zalău, Teatrul din Szeged și Asociația ART12PM Paris, dar și cu spectacole din Franța, Belgia, Italia, Maroc, prezentate în proiecții video.
Plănuim acum viitoarea stagiune! La sfârșitul lunii august vom relua spectacolul ARTA ADULTERULUI de Pierre Chesnot, regia Daniel Vulcu, spectacol pe care nu l-am putut juca după premieră din cauza pandemiei. Vom finaliza și CAFENEAUA de Carlo Goldoni, o coproducție a secției Dramă și Revistă, care n-a putut fi terminat datorită faptului că regulile din pandemie n-au permis repetițiile spectacolelor cu distribuție mare. Pregătim surprize și pentru cei mici!
Vă mulțumim că ne-ați fost alături și așteptăm să ne revedem cu bine! O vară răcoroasă și sănătate multă vă dorim!
Foto: Arta Adulterului / credit: Teo Molnar