Submarinul galben în lumea fractalilor

scenariul de Radu Dinulescu și Armand Richelet - Kleinberg

un spectacol de Radu Dinulescu

Serviciul Spectacole pentru copii și tineret 7+

Scenografie și realizare imagini 3D, muzică originală după teme The Beatles Armand Richelet - Kleinberg

Butaforie Lucian Marchis

Distribuția Carmen Bulancea, Iulian Bulancea, Camelia Blidar Strat

„Micul submarin galben este motorul acestui ingenios construct multimedia, cu imagini 3D stereoscopice, care compun, pe muzica formației “The Beatles”, o călătorie inițiatică, prilej pentru tânărul John de a descoperi o lume edenică, în care dragostea, bucuria și pacea îl împresoară. Timp de aproape o oră, publicul e transportat în lumea magică a fractalilor, aflată în plină geneză, în care frumosul, în stare pură, nu cunoaște trecerea timpului. Pentru cine nu a aflat încă, fractalii, care există în spații geometrice abstracte, în natură dar și în corpul uman, sunt formele arhetipale ale arhitecturii unui univers aflat într-o continuă expansiune.
Ritmurile psihedelice, contorsiunea formelor în multiplicare, multitudinea lumilor abstractizate te transportă într-un templu perfect al muzicii și al matematicii formale.
Un experiment unic, novator, o poveste non-verbală, un teatru de obiecte, întregit de animația marionetelor care evoluează într-o lumină specială, mânuite de către actori, un poem vizual și teatral suprarealist, în care arhitectura formelor devine o filosofie a libertății, iar publicul de toate vârstele este chemat spre autocunoaștere.” (Ana Liliana Ilea)

Radu Dinulescu

0 1 Submarinul galben în lumea fractalilor 2 Submarinul galben în lumea fractalilor 3 Submarinul galben în lumea fractalilor 4 Submarinul galben în lumea fractalilor 5 Submarinul galben în lumea fractalilor 6 Submarinul galben în lumea fractalilor 7 Submarinul galben în lumea fractalilor 8 Submarinul galben în lumea fractalilor 9 Submarinul galben în lumea fractalilor 10 Submarinul galben în lumea fractalilor 11 Submarinul galben în lumea fractalilor 12 Submarinul galben în lumea fractalilor 13 Submarinul galben în lumea fractalilor 14 Submarinul galben în lumea fractalilor 15 Submarinul galben în lumea fractalilor 16 Submarinul galben în lumea fractalilor 17 Submarinul galben în lumea fractalilor 18 Submarinul galben în lumea fractalilor 19 Submarinul galben în lumea fractalilor afis Submarinul galben în lumea fractalilor

Proiecție video, lumini și sunet Teodor Molnar   Co-producție Teatrul Municipal Baia Mare și Asociația Thespis Arad   Proiect co-finanțat Administrația Fondului Cultural Național AFCN - București  

Programări

duminică 07 apr.
19:00
afis Submarinul galben în lumea fractalilor

Data premierei

01 iunie, 2018

Durata

60 minute

Se joacă la

Teatrul de Păpuși

Vârsta recomandată

7+